Inflexibilitatea în gândire și îmbrățișarea unor credințe limitative sub pretextul măștii principiilor, duce încet dar sigur la pierderi de șanse, oportunități, oameni și experiențe, dar în special a conștiinței. Identificarea cu ego, vine sub multe forme printre care critica excesivă îndreptată către ceilalți (în subconstient e, de fapt, îndreptată către tine), sentimentul constant de nemulțumire (nu-ți convine nimic din ceea ce fac ceilalți, în subconștient nu te accepți pe tine).
Încăpățânarea, atitdudinea defensivă, îngâmfarea, respingerea sunt manifestări ale ego-ului. Ego-ul este o mască pe care o purtăm pentru a proteja o iluzie, un sine fals. Deseori limitele pe care le punem în jurul nostru provin în mare parte din Ego.
Cheia de a depăși stadiul de ego este sa te observi constant și sa îmbrățișezi cu blândețe latura întunecată – ego-ul – pentru a scoate la suprafața strălucirea divină din tine.
Da, este greu să recunoști ca te afli în ego, că trăiești în dulcea iluzie a minciunii, însă atenția asupra situațiilor, asupra reacțiilor tale, asupra criticilor emise în raport cu ceilalți sunt busole ce te ajută să identifici starea ta de conștiință.
Ego-ul nu se poate confunda cu iubirea de sine și nu este echivalent cu aceasta. Oricine motivează ego-ul ca fiind iubire de sine, de fapt, încearcă să protejeze din frică sau alte emoții de vibrație joasă, un sine fals.
Moartea ego-ului nu este o soluție, întrucât și acesta are rolul său pe parcursul vieții noastre și anume aceea de a ne arăta ce este disfuncțional în lumea noastră. Din acest punct, din momentul conștientizării, putem mulțumi ego-ului că ne-a indicat ce nu este benefic și îî spunem că nu este necesar să preia controlul.
Iubindu-ne pe noi înșine îi putem iubi și pe ceilalți, și aici nu mai încape ego, critică și ură.
Atenția către propria ființă, asupra emoțiilor noastre și la mesagerii care îți apar în cale conduce către deschiderea către un nivel mai înalt, acela al iubirii de sine.
